duminică, 12 noiembrie 2017

Poem de Leopoldo María Panero (trad. în română*)



Fotografia postată de Antonio Moya.

MÁS allá de donde
aún se esconde la vida, queda
un reino, queda cultivar
como un rey su agonía,
hacer florecer como un reino
la sucia flor de la agonía:
yo que todo lo prostituí, aún puedo
prostituir mi muerte y hacer
de mi cadáver el último poema.

ACOLO unde
mai palpită viața, se află
o împărăție, pământ părăginit
de un rege în agonia sa,
floare urâtă a agoniei
făcută să crească peste un regat:
eu cel care am pervertit totul, încă pot
să îmi pervertesc moartea și să fac
din cadavrul meu un ultim poem.
  
*Last River Together, trad. în română de A.L.

HALTĂ (lui Carlos Salazar Gutiérrez, SALAGUTI)*



Resultado de imagen de salaguti

HALTĂ
(lui Carlos Salazar Gutiérrez, SALAGUTI)
                   
Să nu mai cauți nimic e poate
ultima parte, veritabilă a vieții,
când drumurile se intersectează
într-un loc anumit, la o haltă,
pe pământurile cele înalte,
apărute așa, de prin adâncuri,
drept formă rigidă de împotrivire
la vid, la starea de inexistența
ce stă să ne stăpânească ființa.

*A.L. 

ALTO
(a Carlos Salazar Gutiérrez, Salaguti)
 

No buscar res és potser
l’última part veritable de la vida,
quan els camins s’entrecreuen
en un lloc determinat, en un alto!,
en les terres altes,
aparegudes així, de les profunditats,
cap a una forma rígida de resistència
al buit, a l’estat d’inexistència
que hi és per a dominar-nos l’ésser.


Poema d'ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

duminică, 22 octombrie 2017

UMBRĂ*


UMBRĂ

Nu rămâne mult loc pentru viață,
care pare să nu ne aparțină:
vine și pleacă de aici
când nimeni nu se așteaptă,
ne părăsește pur și simplu, așa,
ca o pasăre albă pe cer,
umbră ce cade peste pământ,
prinsă de mărăcini.

*A.L.

duminică, 1 octombrie 2017

POARTĂ ÎN APĂ



POARTĂ ÎN APĂ

Trecerea râului prin locuri tihnite,
plutirea spre poarta aflată în apă,

transcendarea golului încăput în ea,
fixarea corpului în aceiași poziție,

salvatoare a înotătorului imaginar,
detașarea de realitate ca ultim,

necesar instinct de supraviețuire -
reacție firească la tot ce e lumesc -

până atingi pământul cu mâinile,
și atunci se întâmplă ceva cu tine,

devii iarăși om, făptură terestră, 
trup din trupul cuiva nevăzut, 

interpretare exactă a chipului 
îngerului care te protejează.

PORTA EN L’AIGUA

El pas del riu per llocs tranquils,
la flotació cap a la porta trobada en l’aigua,
 

la transcendència del buit encaixat en ella,
la fixació del cos en la mateixa posició
 

natural per al nadador imaginari,
la desafecció de la realitat com l’últim,
 

necessari instint de supervivència -
la reacció natural a tot el que és del món -
 

fins a tocar la terra amb les mans,
i llavors et passa alguna cosa,
 

et fas individu, criatura terrestre,
cos del cos d’algú invisible,
 

representació exacta del rostre
de l’àngel que et protegeix.


*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ


sâmbătă, 16 septembrie 2017

GLASTRĂ*


GLASTRĂ

Știu că exiști și mai știu
că șoaptă ta ține drumul spre casă.

Scara pe care urci s-a răsucit
într-un picior, ca o floare în glastră.

Grâul se scutură, spice se rup,
nimeni nu vrea să se oprească.

Poate că firul crescut dedesubt
gusta-va și el din mana cerească.

*A.L.




duminică, 10 septembrie 2017

SERI*



SERI

Sunt seri când se aud în surdină
sunetele întârziate ale eternității,
în turle aurite de biserici se ciocnesc
razele de metal ruginit ale cerului,
iar cerșetorii risipiți pe la porți
se apleacă să ia cele câteva centime
lăsate de mâinile trecătorilor.

Trupul li se îndoaie ca ceara,
dar nu fac plecăciunile din plăcere,
ci din încercarea de a fi mai aproape
de pântecul apelor saturate de alge,
cu mări de tăcere scufundată în adâncuri,
cu ramuri de pomi care cresc în derivă,
prefacute în insule mici de corali.

Drumurile duc undeva, la o margine,
melcii se urcă pe aracii umezi,
fără să știe de ce și cum lunecă,
unde se mișcă la umbra-nserării,
până pământul le strânge pe toate
la pieptul puternic, plin de putreziciune,
pentru a petrece încă o noapte.

*poem de A.L.

sâmbătă, 9 septembrie 2017

SEMN/ SIGNO de Leonard TUCHILATU



SEMN

Nu ne-au mai rămas brațe
pentru lumină.
Și de ar veni zorii
ne-ar lăsa așa orbi.
Cine ar putea crede în bucuria noastră?

(Sol. Fata Morgana, ed. Crater, 1995)

SIGNO

No nos quedan más brazos
para recibir la luz.
Si viniera el amanecer
nos dejaría ciegos.
¿Quién podría creer en nuestra felicidad?  

*trad. al español por A. Langa

SENYAL

Ja no ens queden braços
per a la llum.
I si vinguera el trenc d’alba,
ens deixaria així de cecs.
Qui podria creure en la nostra alegria?

(Poema de LEONARD TUCHILATU traduït del romanés al català per PERE BESSÓ)