miercuri, 10 februarie 2010

O melodie rămasă neinterpretată




(în centrul imaginii fratele ION)

O melodie rămasă neinterpretată


    Nimeni nu va putea ghici unde şi când se termină drumul vieţii unei persoane, de cine sau de ce depinde existenţa umană în timp şi spaţiu. Abordăm fundamentalul subiect în spirit filozofic, apoi îl lăsăm la discreţia timpului, a fatumului neiertător, ca până la urmă să facem trimitere la forţele divine, cu speranţa creştinească a „vieţii de apoi”... Căutând de secole la rând remediul contra misterioasei stări naturale, inclusiv pe diverse căi ştiinţifico-fantastice, analizăm limitele sau posibilităţile cunoaşterii umane şi, cu fiecare reuşită sensibilă, încercăm să nu ne resemnăm.
    Fiind recunoscută drept arta tuturor artelor, muzica a devenit o mesageră a spaţiului cosmic, a infinitului ce ne înconjoară planeta. Dacă-i anume aşa şi nu altfel, atunci persoanele cu talent muzical au rara şansă de a gusta printre rpimii din fărâmile veşniciei împrăştiate de cineva prin Univers. Depinde doar de valoarea fiecărui muzician în parte, adică de măsura de manifestare a capacităţilor individuale pentru a repera sunetele armonioase venite de undeva din cosmos. Aşa se face că marii compozitori ai lumii au rămas în timp să fie nedepăşiţi, indiferent dacă apar noi talente şi, odată cu ele, diverse genuri de muzică sau alte forme de interpretare scenică. Or, simfoniile lui Beethoven sunt şi azi ascultate cu plăcere de melomani, în paralel cu melodiile ce sună în ritmurile de avangardă.
    O altă chestiune rămâne a fi muzica izvorâtă din spaţiului rural, ce se identifică sincretic cu folclorul naţional, cu melodiile populare transmise din tată în fiu. Perpetuarea fondului interpretativ de la ţară se bazează pe improvizaţii autentice tradiţionale gen, şezătoarea, „hora satului” sau nunta şi petrecerile de tot felul. Manifestaţiile culturale cu program muzical organizate de către direcţiile caselor de cultură de la sate, matineele desfăşurate la grădiniţile de copii sau orele de muzică predate în şcolile rurale constituie piste concrete menite să susţină interesul faţă de regina tuturor artelor.
    Mileştenii au avut mereu un respect aparte pentru interpreţii de muzică, preferat fiind genul focloric sau popular. Ansamblurile populare, precum şi alte grupuri de interpreţi care poposeau pe aici prin anii 60-90, indiferent de nume şi valoare, erau primite cu braţele deschise, punându-li-se la dispoziţie o scenă mare, aflată în aer liber vizavi de parcul dendrologic, şi asigurându-li-se de fiecare dată prezenţa unui public destul de numeros. Din acea listă largă de artişti făceau parte Nicolae Sulac, Zinaida Julea sau Nicolae Glib, precum şi multe alte nume de estradă sonore.
Cu siguranţă, unul dintre idealurile copiilor acelor timpuri era să devină interpret de estradă sau măcar să poată cânta la un instrument muzical. Pornind de la acest nobil imbold, la începutul anilor 60, la Mileşti, a fost înfiinţată o fanfară adevărată, cu tot instrumentariul necesar, completată în întregime din tineri băştinaşi şi condusă de un oarecare Trusov, rus de origine. Sărăcia şi „postăucele” ce trebuiau date în timp util statului, nu au constituit la începuturi o piedică întru afirmarea tinerilor instrumentişti. La scurt timp după înfiinţare, datorită repetiţiilor insistente, s-a reuşit performanţa de a apărea în faţa publicului local. „Hora satului”, adică dansurile ce se făceau în mod tradiţional în drum „La Darie” sau în Piaţă, părea a fi mai aprins sub acompaniementul deja recunoscutei fanfare. Nunţile, diversele petreceri şi cumetrii îi aveau drept protagonişti muzicali pe „băieţii” din fanfara lui Trusov sau discipolul său Nicolae Basoc. Spre regret, acea frumoasă iniţiativă a rămas fără atenţia cuvenită din partea administraţiei săteşti, sunetele fanfarei cu care se obişnuise sătenii dispărând la un moment dat în neant, dealtfel ca şi numele ciudat al dirijorului rus Trusov. Au rămas însă numele unui Ion Petic /Bădărău/ sau a companierului său Petru Langa, muzicanţi autodidacţi, care au ţinut vie mulţi ani la rând cultura muzicală a satului. Eu au fost cei care, prin anii 60 ai secolului trecut umblau cu vălăritul, cu cocoşul la Sărbătorile de Crăciun şi cu iedul la Paşti, invitând fetele la Horă şi primind de la cei mai buni gospodari câte un colac mare, cât roata câruţii...
    Tineri talentaţi, cu certe aptitudini muzicale, au existat mereu la Mileşti, doar că puţini dintre ei au făcut şi studiile profesionale adecvate. Generaţia anilor 70-80 a dat nume răsunătoare în lumea muzicii, ce-i drept manifestate la nivel local, cum sunt Oleg Dunaev, Ion Talpă, Oleg Angheluţă, Dumitru Roman sau Ion Langa. Pentru exemplificare, vă invit să cunoaştem mai bine destinul ultimului dintre ei, dramatic în esenţă, un nume merituos care va rămâne cu siguranţă în memoria sătenilor.
    Originar din Mileşti, născut în familia lui Constantin şi Anastasia Langa (Petic) pe data de 14 august 1961, Ion absolveşte şcoala medie din localitate (secţia serală), însă fără prea mari succese la învăţătură. Nici nu a fost cazul să insiste în studierea aprofundată a materiilor de bază, ori deja, după absolvirea a opt clase, în vara anului 1976, fusese angajat preparator muzical la grădiniţa de copii din localitate. La acea dată, în funcţia de director al acestei instituţii preşcolare se afla Maria Jardan, fiica ex-primarului Ion Jardan, care, din lipsă de concurenţi cu studii profesionale, i-a dat un vot de încredere tânărului aspirant la acel post vacant. Pe parcursul anilor s-a văzut că dumneaei nu a dat greş cu alegerea făcută...
Odată cu trecerea timpului, în Mileşti s-a construit o nouă grădiniţă, fostele localuri de cultură au fost demolate, integral sau parţial, însă tânărul preparator muzical a rămas să-şi presteze serviciile, predându-le arta de a cânta şi dansa la sute şi sute de copii băştinaşi. Fire harnică şi onestă, a lucrat prin cumul şi la casa de cultură din sat în calitate de director sau ca animator voluntar, organizând multe manifestaţii culturale la scenă închisă sau în aer liber. Dragostea sa pentru muzică se manifesta oriunde şi oricând, fie că era invitat să cânte cu ansamblul său la o nuntă, petrecere la armată sau cumetrie, fie că participa împreună cu elevii săi la vreun concert desfăşurat în afara satului de baştină. Conştiincios din fire, pentru el era importantă orice ieşire în public, orice număr muzical interpretat la grădiniţă, la şcoală, la casa de cultură ori în aer liber, fiindcă aşa îi dicta spiritul interior. Cu durere în suflet, suntem nevoiţi să amintim la timpul trecut pe Ion Langa, deoarece o boală grea şi nemiloasă i-a luat viaţa la puţine zile după ce împlinise vârsta de doar 47 de ani, mai exact pe 22 august 2008...
    Iată de ce nimeni nu poate să-şi cunoască soarta, adică prin ce îi va fi dat să treacă în cursul vieţii şi când îşi va trăi ultima sa zi din viaţă. Atunci când ne referim la moartea prematură a unui adevărat muzician, trebuie să recunoaştem în cazul respectiv că rămân astfel neinterpretate atâtea şi atâtea melodii necunoscute nouă.

***
(Fratelui Ion, in memoriam)

Ai ştiut de adevărul vieţii,
Despre drumul ce trecea prin tine,
Începând din anii singurătăţii,
Revelându-se azi sau poate că mâine.

Încercarea de a fi mai presus de toate
Şi dorinţa de a recupera...
Un cor de suflete îndoliate
S-au adunat în inima ta.

Chipurile anilor revin în parte
Sau poate că e doar o himeră.
La ce bun râvnita maturitate
Într-o lume efemeră?


***
A mi hermano Ion, in memoriam 

Sabias todo sobre la verdad,
Del camino que pasaba por ti
Desde los años con nombre de soledad,
Revelándose ahora y aquí.

Tu intento agudo de sobrevivir
Y las ganas de ser valiente,
Todo se ha concentrado en ti,
En el dolor de tus parientes.

Volvieron los rostros de la niñez
O es solo una quimera…
¿Por qué llegamos a la madurez
En un mundo efímero?

(traducere în spaniolă)

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu