sâmbătă, 28 mai 2011

Poem de Rossana Arellano

PARADISUL TĂCERII

De acum am grădină,
acolo unde corpul încetează să mai viseze colivia cea mică,
acolo unde ochii se agaţă
de scânteia de lumină a mii de oceane stelare,
acolo la sud de aroganţă
unde sunt omorâţi morţii,
acei care nu-s lăsaţi să primească
scrisoarea noastră semnată cu sânge. 

Dar ce e o floare fără tulpină şi frunză?
Ce e o floare fără corolă şi pistil?

Nimic, dar nimic absolut
nu susţine invizibilul acestui pământ întunecat,
aşa mergem prin timp cu el însuşi.

Eu, exist,
crescând frunze obscure
pe pământul nimănui,
după care pulverizez steaua
ce a scris un nume cu multe secole în urmă.

La ce folos flacăra stinsă a literei mele?
Adaug cicatricea mea profundă la infinit, o las să fie.

Fugară, precum corola în vânt
care nu ştie să-şi cânte lamentările,
fiindcă a lăsat-o gravidă dezgustul la rouă,
pe când linia e pură, arde
frântura de timp, arde
omul oprimat, arde
iar gura care speră la buze aprinse
nu simte noaptea în infernul acesta.

O lacrimă din oase se apropie de dimineaţă
şi aşteaptă la mijlocul vântului.

Ritul zilei
surprins în rutina sa de ceas minuscul,
acolo, în paradisul tăcerii.
Eu floare şi sămânţă de holocaust.
Eu, schelet solitar.
Eu, pasăre migratoare.
Mă declar cântec sălbatec,
rază despuiată procreând în infinituri.

PARAÍSO DEL SILENCIO

Ya tengo mi jardín,
allá donde el cuerpo dejó de soñar la jaula pequeña,
allá donde se agarran los ojos
a la chispa de luz de mil océanos estelares,
allá al sur de la arrogancia
donde se borran los muertos,
aquellos que no dejamos recojan
nuestra letra escrita a sangre.

¿Y que es la flor sin su tallo ni hoja?
¿Qué es la flor sin su corola y pistilo?

Ya nada en absoluto
sostiene el invisible de esta tierra oscura
así, caminamos el tiempo de lo mismo.
Yo, existo,
trepando hojas oscuras
en la tierra de nadie,
luego pulverizo la estrella
que escribió hace tantos siglos un nombre

¿A que fin la llama ahogada de mi letra?
Sumo al infinito mi cicatriz profunda, la dejo ser.

Fugitiva, como corola al aire
que no sabe cantar sus lamentos,
porque le preñaron hastío al rocío,
cuando la línea pura, arde
el trozo de tiempo, arde
el hombre oprimido, arde
y la boca que espera unos labios en flor
no halla su nocturno en este infierno.

Un desgarro entre los huesos al matutino
se ciñe y aguarda a la cintura del viento.

La ceremonia del día
en su rutina de diminuto reloj,
allá, en el paraíso del silencio.
Yo, flor y semilla de holocaustos
Yo, esqueleto solitario
Yo, ave migratoria.
Me declaro canto salvaje,
raíz desnuda procreando en infinitos.

marți, 24 mai 2011

Rodrigo Verdugo Pizarro (Chile)

DUMINICĂ

Lui Miguel Arteche

Un pescăruş se aruncă asupra unui cocoş, pentru a-şi extinde cântecul
Îl decapitează în fiecare dimineaţă ploioasă şi înceţoşată
Spre care avansăm inversând o legătură de rudenie
Iar sângele picură din acel gât tăiat, ce era mai ieri o piesă păgână
Şi acum această cădere pasională,
Sau poate doar graba de a ajunge din urmă ultima barcă
prin toată această ploaie şi ceaţă.
Rugina supune palpitaţiile sângelui.
Ce ne facem dacă brusc reînvie acest cântec?
Ce va fi cu uzurparea noastră a celor apropiaţi?
Desprinde-te de cer, mi-aţi zis şi aţi văzut cenuşa voastră inferioară.
Nu suntem noi cei cărora le corespunde să dea cu piciorul peste acest gât
Sub mişcările rapide ale aripilor victorioase
E dreptul celor care au de sângerat
asupra magnoliile venerice
Să imprimă raza combinatorie peste pânză
Ieri rugină şi sânge picurător
Acum această oglindă portocalie unde tu te piepteni cu dinţi de hienă
Aşteptând că întruparea te va salva de pedeapsă
Înainte de a te acoperi cu pânza
Şi înaintând spre ultima barcă
Cu rapiditatea de a împrejmui cu sârmă această copulaţie de labirinturi
Precum cel care vede marea pentru prima oară
Ce ne facem dacă un cineva pune să lupte pescăruşul şi cocoşul?
Desprinde-te de cer,  mi-aţi zis
În dimineaţa aceasta cu multă ploaie şi ceaţă
După asta pune stăpânire pe palpitaţiile sângelui meu.


DOMINGO      

A  Miguel Arteche


Una gaviota se lanza contra al gallo, para extinguir su canto
Corta su cuello cualquier mañana de lluvia y de neblina
Donde avanzamos trastocando un vinculo empavonado
La sangre gotea de aquel cuello, ayer una pagana armazón
Ahora ese declive enardecido
O tan solo la urgencia para alcanzar el último barco,
tras toda ese lluvia y neblina
El oxido conquista temblores de sangre
¿Qué haremos si de pronto se revive ese canto?
¿Qué sería de nuestra usurpación sobre los cierres?
Córtame del cielo, me has dicho y verás vuestra ceniza inferior
No es a nosotros a quienes corresponde hurgar en ese cuello
Bajo aleteos victoriosos
Es a aquellos que habrán de desangrarse
sobre las magnolias venéreas
Y estampar el rayo combinatorio sobre el lienzo
Ayer óxido y sangre goteante
Ahora ese gran espejo naranjo donde te peinas con dientes de hiena
Esperando que la combinacion te absuelva
Antes de cubrirte con el lienzo
Y avanzar hacia el último barco
Con el desbocamiento de rodear con alambres esa cópula de laberintos
Como quien ve por primera vez el mar
¿Qué haremos si alguen pone a pelear a la gaviota y al gallo sobre los cieres?
Córtame del cielo, me has dicho
Pero en esa mañana de mas lluvia y neblina
Despues conquista mi temblor de sangre.




miercuri, 18 mai 2011

Poem de Leticia Garriga

Jocul de-a faţa şi spatele

Doar cuvinte...

Există un joc de litere
în cuvintele noastre

Ghicitoare continuă
în zilele de zăduf
ce se ascund
în semiîntuneric

Litere corporale
ce definesc
orizontul nostru
devenit cuvinte

Metafore şi versuri
ce şoptesc
şi cântă

Litere
senzuale
ce fac vizibilă
tămâia
erotismului
şi cochetează cu
sentimentele

În zilele noastre
se urmăresc
universuri
fără a le ajunge din urmă

Literele fac
noduri şi laţuri

Totul se repetă
şi nu se obosesc
ne revelează

Suntem... Tu şi eu.
                                                                    
Întâlnire

Mi se strânge inima
povara visului

Inima mea
de colibri
palpitează în faza de aşteptare
a bucuriei puternice
care îmi nelinişteşte
sânii

Sub pielea-mi se adăposteşte anxietatea
asta pentru a ne topi într-un corp
încoronat cu săruturi

Se apropie întâlnirea noastră
ne netezim cu limba precum fac pisicile
fără sfială

Narcisul negru
împrumută aroma
şi ne ungem
cu mirosul său

Potirul meu îţi aşteaptă gura
ca să-l cuprinzi
cu buzele-ţi

Mă cutremură respiraţia ta iar
întunericul 
îmbracă pleoapele-mi
peste ochi

Portretul nostru de sare
îl păstrează pânza de in
Liniştea
şi roşul din obraji
pătrunde plăcerea noastră...

Bem sidră răcoritoare
pe când linguşelile tale
îmi mângâie auzul
iar mâinile-ţi înţelepte
încep să mă urmărească 

Explodează cristalul de la râsetul nostru
şi penetrează toţi patru pereţi
Fereastra închisă
priveşte dunga albastră
de apă marină
pe când tu te veseleşti
fără limită de timp...

Să începem din nou

Dincolo de gelozie

Privire de femeie de după o cuşcă de formă geometrică
acoperită cu stuc 

Pradă a cerului şi dominaţia rivalului

Loc fără limite pentru anxietate
bârlogul sexului
parfumat cu busuioc şi rozmarin

Ea îşi aşteaptă rândul în ritual
corpul desfăcut în două

El... o parcurge
cu mâinile sale unse
cu parfum de iasomie
oferindu-i mângâierea lentă

Cu degetele sale
apucă migdala sa umedă şi o frecţionează
parfumând-o cu respiraţia de busuioc

Unguentul cald bronzează litoralul corpului său
şi i se scurge printre picioare
căutând extazul comun

În rafinatul joc ancestral
dincolo de gelozie.
  
Juego de haz y envés

Sólo palabras...

Hay un diálogo de letras
entre nuestras palabras

Acertijo sin fin
en los días de hastío
que se esconden
en la penumbra

Letras  corpóreas
que definen
nuestro horizonte
vuelto palabras

Metáforas y versos
que cuchichean
y cantan

Letras
sensuales
que develan
el sahumerio
del erotismo
y juegan con
los sentidos

En nuestros días
que se persiguen
infinitos
sin alcanzarse

Las letras hacen
nudos y cadenas

Todo se repite
y no se cansan
nos revelan

Somos... Tú y yo.

Encuentro

Me apresa el alma
el yugo del deseo

Mi corazón
de colibrí
palpita a la espera
del gozo intenso
que alerta
mis pechos

Bajo mi piel se agazapa el ansia
esa de fundirnos en un cuerpo
coronado de besos

Llega nuestro encuentro
nos lamemos felinos
sin frontera

El narciso negro
presta su aroma
y nos ungimos
con su olor
 
Mi cáliz espera tu boca
que prendes
con tus labios

Me recorre tu aliento y
la oscuridad
viste mis párpados
cerrados

A nuestro diseño de sal
lo guarda el lino

La calma
y el sonrojo en las mejillas 
permea nuestro deleite...

Bebemos sidra fresca
mientras tus zalamerías
acarician mi oído
y tus manos sabias
comienzan a seguirme

Estalla el cristal de nuestra risa
y penetra las cuatro paredes
La ventana cerrada
mira el manto azul
del agua marina
mientras gozosos
sin medida de tiempo…

Comenzamos de nuevo

Detrás de la celosía
 

Mirada de mujer detrás de una jaula geométrica
bordada en estuco
Presa del celo y el dominio de su opuesto

Lugar sin límite para el ansia
guarida del sexo
perfumada de albahaca y romero

Ella espera su turno del ritual
cuerpo abierto en dos

Él... la recorre 
y resbala sus manos untadas
del perfume de jazmín
ofreciendo la caricia lenta

Con sus dedos
toma su almendra húmeda y la frota
perfumándola con su aliento de albahaca

El aceite tibio bruñe el litoral de su cuerpo
y resbala entre sus piernas
buscando el éxtasis de ambos

En el exquisito juego ancestral
detrás de la celosía.






duminică, 15 mai 2011

Silvia Caloianu. Poem tradus în limba spaniolă

Silvia Caloianu

àvila
noaptea în àvila e plină de fantome
chiar şi sub statuia sfintei tereza am văzut chipul tău
pentru un sfert de secundă
am promis unei pietre de acolo că mă voi întoarce
pretext sau cauză
am rătăcit cu toţii după aceea şi numai eu ştiam
nu găseam nici hotel nici maşină
dar au ţipat cocorii în clopotniţa catedralei
probabil noaptea par mai tânără
chiar şi într-un oraş medieval

acum când îţi povestesc mă simt în pielea bărbatului beat
care mă implora dintr-o coastă a restaurantului să nu îi fac poze
în timp ce eu cu gândul aiurea îmi savuram şerbetul de lămâie
sprijinindu-mi ambele braţe de firul unui gust amărui
el se agita iar vocea sa umilă amintea plânsul unui copil abandonat
se spune că maica tereza a fost atât de supărată părăsind àvila
încât s-a oprit în poartă să îşi scuture pantofii de praful acesteia
comentând pentru lumile viitoare

despre mine mai ştiu că nu aveam somn

pe geam câteva picături de ploaie în violet
păreau nişte lacrimi pe obrajii unui bufon extrem de vesel

àvila
la noche en àvila está llena de fantasmas
incluso debajo de la estatuya de santa teresa he visto tu rostro
durante un cuarto de secunda
he prometido a una piedra de allá que voy a volver
un pretexto o una causa
entonces nos hemos perdido y solo yo lo sabia
no encontramos ni hotel ni coche 
pero han gritado los grúas en el campanario de la catedral

probablemente parezco mas joven por la noche
incluso en una ciudad medieval

ahora cuando te lo cuento me siento como el varón borracho
que me implora desde una esquina del restaurante para no hacerle fotos
en el momento que yo con los pensamientos errantes disfrutaba del sorbete de limón
apoyándome con ambos los manos de una fina sensación amarga
el se agitaba y su voz humilde recordaba el llanto de un  niño abandonado.

se dice que madre teresa estaba tan enfadada dejando àvila
que se paro en la puerta de la salida para sacudir los zapatos de polvo urbano
comentando los hechos para las futuras generaciones.

sobre mi lo se mas que no pudría dormir

en la ventana unas cuantas gotas de lluvia de color violeta
parecía que son unas lágrimas en las mejillas de un bufón muy alegre
  
 

sâmbătă, 14 mai 2011

Poem de Ana Muela Sopeña

ŞAPTESPREZECE VIOLETE AŞTEPTÂND

I

Frumuseţea unei lumi subacvatice
ne-aşteptă după primul colţ.
Atunci săruturile noastre vor fi copaci
şi ne vom acoperi cu umbra lor.

II

Tu îmi vei apărea prin ceaţă.
Te voi întrezări printre stropii de ploaie
în bifurcaţiile trandafirilor,
dincolo de lumină şi sclipirile ei repetate.

III

Te voi  duce enigmatic
în această singurătate
de minute apatride
în visul extravagant
al unor buze jucăuşe şi senzuale.

IV

Şopteşti numele meu în ceas de seară,
când totul se scufundă în tăcere
şi contempli amurguri goale
susceptibile de a fi secunde complete.

V

Ceaţa ne va face fiii risipitori
cu braţele ei azurii.

VI

Mă priveşti stând gol printre plăpumi
în oglinda îndrăgită a copilăriei.

VII

Şaptesprezece violete aşteptând
că ne vom vedea singuri pe stradă.

VIII

Luna va fi complice
al orelor noastre languroase de foc.

IX

Instinctul pământesc
ne va acompania toată viaţa
şi ne va da cadoul
păsărilor corcite ale visului.

X

Utopii iubite,
mesaje în sticle pe malurile
unei mări dure şi misterioase.

XI

Mă vei chema ascuns printre roci
iar vocea mea te va face aliatul vânturilor.

XII

În balcoane de soare voi fi amica ta
iar tu prietenul meu din lună.

XIII

Privi-vom pe Venera în toiul nopţii
şi şti-vom că celălalt e foarte aproape.

XIV

Un lup solitar în haită
va urla fără oprire
de fiecare dată când numele meu fi-va al tău.

XV

O lacrimă albă prelinsă în penumbră
în labirinturi aurii
atinge-va inima mea înaripată.

XVI

Întoarcerea ta fi-va cadoul bine gresat
în lada de muzică şi coral.

XVII

Vom trece pe drum zâmbitori
şi ne vom saluta cu privirea
ocultându-ne sub piele secretul.


DIECISIETE VIOLETAS ESPERANDO

I

La belleza de un mundo bajo el agua
nos espera a la vuelta de la esquina.
Entonces nuestros besos serán árboles
y nos cobijaremos con su sombra.

II

Tú me recordarás entre la bruma.
Te visualizaré bajo la lluvia
en las encrucijadas de las rosas,
más allá de la luz y su frecuencia.

III

Te llevaré enigmático
en esa soledad
de minutos apátridas,
en el deseo errático
de unos labios jugosos y sensuales.

IV

Susurrarás ni nombre por las tardes,
cuando todo se anegue en el silencio
y contemples crepúsculos vacíos
susceptibles de ser segundos plenos.

V

La niebla nos hará sus hijos pródigos
con sus brazos azules.

VI

Me mirarás desnudo entre las sábanas,
en el espejo amado de tu infancia.

VII

Diecisiete violetas esperando
que nos veamos solos por las calles.

VIII

La luna será cómplice
de nuestras horas lánguidas de fuego.

IX

El instinto de tierra
nos acompañará toda la vida
y nos dará el regalo
de los pájaros híbridos de sueño.

X

Utopías amadas,
mensajes en botellas en la orilla
de un mar embravecido y misterioso.

XI

Me llamarás oculto entre las rocas
y mi voz te hará aliado de los vientos.

XII

En balcones de sol seré tu amiga
y tú mi compañero de la luna.

XIII

Miraremos a Venus por las noches
y sabremos que el otro está muy cerca.

XIV

Un lobo solitario en la manada
aullará sin un límite
cada vez que mi nombre sea tuyo.

XV

Una lágrima blanca en la penumbra
en laberintos áureos
alcanzará mi alado corazón.

XVI
 
Tu regreso será mi obsequio lúbrico
en mi caja de música y coral.

XVII
 
Cruzaremos la calle sonrientes
y nos saludaremos sin tocarnos
escondiendo en la piel nuestro secreto.



sâmbătă, 7 mai 2011

Două mesaje, două idiomuri.../Dos mensajes, dos idiomas...

De versos encendidos, en la feria
...
From:
"premiopoesiaeroticagozosayamatoria@hipalage.com"
Add to Contacts
To:pedidos@hipalage.com

Estimado/a participante:
“De versos encendidos”, el libro que recopila, junto con el suyo, los poemas seleccionados en el fallo del I Premio de Poesía Amatoria, Gozosa y Erótica Hipálage, ya está entre nosotros. Entre el 19 y el 30 de mayo de 2011 estará expuesto para su venta en la Feria del libro de Sevilla, en la caseta nº 34. Más información en:
http://www.feriadellibrodesevilla.com/2011/

El listado de textos y autores incluido en el libro puede verse aquí.

El libro está disponible a la venta en todas las librerías de España, bajo pedido, en formato libro. Y también en Readontime, El Corte Inglés bajo demanda. Pronto también, para cualquier país del mundo, en Amazon y Librerías Gandhi.


Reciba un saludo cordial
José Miguel Suárez Madrid
Editorial Hipálage
Apdo. 164, 41640, Osuna (Sevilla)

www.hipalage.com
www.editorialhipalage.blogspot.com


Thu, May 5, 2011 1:27:26 PM
A aparut DICTIONARUL scriitorilor romani de azi

Editura Portile Orientului va anunta ca sunteti cuprins, ca autor, in Dictionarul scriitorilor romani de azi aparut la Iasi, cu sprijinul filialelor USR. Pretul unui exemplar este 100 lei.
Va reamintim oferta noastra:
La 3 exemplare comandate, platiti 300 lei si primiti 4 volume !
Asteptam comenzile dv. pe mail, la telefon sau prin scrisori:
portile_orientului@yahoo.com
tel: 0745/529135 (Daniela Costin)
0744/237156 (Sorin Costin)
adresa: Editura Portile Orientului Iasi, Casuta Postala 2702, Oficiul Postal Iasi 12.
Puteti comanda si dictionarul precedent 1500 de scriitori clasici si contemporani (la acelasi pret).

Cu stima,

Director,
prof. Craciun Boris
membru USR Iasi

vineri, 6 mai 2011

Poem de Fernando Sabido

AM ASCUNS PĂPUŞILE VECHI DIN CÂRPĂ
ÎN MAGAZIA TIMPULUI

Refuz să arăt lumii asexualitatea
unui corp ce se trece interiorizând defecte
ce nu-i aparţin, ca şi când nimic
nu s-ar fi întâmplat şi viaţa ar fi fost o acrimonie

Am ascuns păpuşile vechi din cârpă în magazia
timpului, la adierea florilor de iasomie
şi la aroma unei pruncii care şi acum îmi gângureşte,
la mângâierea mâinilor desfrunzite ale mamei mele
atunci când sorbeau lacrimile-mi impare

A închis ultimul bar de noapte şi a încetat
să-mi mai vândă, să pună preţ pe minciuni,
condamnat să rămână o marionetă căreia, în mod fatal,
coasa precisă a morţii îi va tăia toate aţele

ESCONDÍ LAS VIEJAS MUÑECAS DE TRAPO
EN EL DESVÁN DEL TIEMPO

Me niego a mostrar al mundo la asexualidad
de un cuerpo que envejece interiorizando culpas
que no le corresponden, como si no hubiera
ocurrido y la vida fuera un sarcasmo de mal gusto

Escondí las viejas muñecas de trapo en el desván
del tiempo, al socaire de los jazmines
y del olor de una infancia que aún me arrulla,
del afecto de las manos deshojadas de mi madre
cuando enjugaban mis lágrimas impares

Ha cerrado el último bar de la noche y dejo
de venderme, de poner precio a las mentiras,
condenado a ser un guiñol al que fatalmente
la certera guadaña de la muerte segará los hilos




miercuri, 4 mai 2011

Un poem de Domingo F. Faílde

NAUFRAGIUL

Acolo unde începe noaptea, se termină marea.
Aşa,  până când neonul
se înalţă la ceruri,
vântul din Est parcurge străzile,
parcul silenţios, orele acestea goale,
tavernele rămase însingurate în mod ciudat,
şi se opreşte poate prin unghere,
precum o barcă sumbră,
urcând prin ceaţă.
Ştii doar că nu duce spre vreun paradis,
că grădina a rămas în urmă
cu murmurul ei de nume,
intemperia ştergând urmele vieţii tale
şi nişte date confuze în aşteptarea unui rol.
Insişti, oricum, să umbli pe străzile pustii,
cătând acele locuri pe care nimeni nu le-a tranzitat,
acoperişuri protectoare
sau o rămăşiţă de vară,
departe de memoria ce merge încet
spre singurătatea albastră şi spre maree.
Doarme după geamurile de Algeciras. Eterică,
culcă pulsul său pe perine.
Lasă ca vântul să hohotească iar timpul să se rotească în ea
precum un prâsnel de cristal şi spumă
pe stâncile dimineţii.
Sigur că ştii, da, această Insulă
s-a destins prea devreme şi a stins toate luminile.
Iarna umblă printre prâsnele, incerte.
Taie în ceaţă ascuţişul discordant al sirenelor  
Naufragiul înaintează, însă, spre zorii zilei,
spre templele triste ale eşecului şi ale frigului,
cel hărţuit de umbre şi fulgere şi ogari,
până la porturile triste ale deziluzionării.
Acolo unde începe noaptea, se termină marea.
Un corp frumos, un corp,
precum un trandafir învins,
râul visurilor se varsă peste plajă.

EL NÁUFRAGO
 
Donde empieza la noche, acaba el mar.
Así, mientras asciende
el neón a los cielos,
el viento de levante cruza las avenidas,
el parque silencioso, a estas horas vacío,
las tabernas extrañamente solas,
y se instala tal vez en las esquinas,
como un velero oscuro,
trepando por la niebla.
Sabes que no conduce a ningún paraíso,
que atrás quedó el jardín
con su rumor de nombres,
la intemperie borrando las huellas de tu vida
y unos datos confusos pendientes de un papel.
Insistes, sin embargo, por las calles desiertas,
buscando esos lugares que nadie ha transitado,
los techos protectores
o un retazo de estío,
lejos de la memoria que camina despacio
hacia la soledad azul y las mareas.
Duerme tras las ventanas Algeciras. Ingrávida,
tiende su pulso lento sobre los almohadones.
Deja que el viento brame y el tiempo gire en ella
como una peonza de cristales y espuma
en los acantilados de la madrugada.
Lo sabes, sí, esta Isla
se ha acostado temprano y ha apagado las luces.
El invierno deambula por los muelles, inciertos.
Corta la niebla el filo ronco de las sirenas.
Pero el náufrago corre,
sin rumbo, hacia la aurora,
hacia los tristes templos del fracaso y el frío,
hostigado por sombras y rayos y lebreles,
hacia los tristes puertos de la desolación.
Donde empieza la noche, acaba el mar.
Un cuerpo hermoso, un cuerpo,
como un rosal vencido,
el río de los sueños vierte sobre la playa.