joi, 7 februarie 2013

Un poema-epístola de Mercedes Ridocci (trad. al rumano)



Querida Aurora,

Ahora que mis días transcurren rendidos, quietos en el abismo del vacío.
Ahora que mi cuerpo solo espera fundirse con el polvo pardo de la tierra, aparece tu imagen reflejada en las sábanas blancas que cubren mi espectro.
Ahora, a punto de partir hacia las nubes níveas de la nada, me redimo ante ti.
Ahora que mis palabras ya no rozarán la piel que nunca acaricié, ni el pelo que nunca enredé, ni los labios que nunca besé, me declaro a ti.
Ahora, desde mi piel pálida, desde mi pelo gris, desde mis labios marchitos, grito en el más absoluto silencio mi cobardía despojada de la máscara.
(Ahora, desde mi piel pálida, desde mi pelo gris, desde mis labios marchitos, grito en el más absoluto silencio mi cobardía, despojada de la máscara con la que siempre viví)
Ahora, con las manos labradas de surcos vanos , te descubro mi rostro mordido por los dientes de la mentira.
Ahora confieso el espanto que sentí al mirarme en tus ojos de mar límpido y enamorado.
Ahora, y aunque nunca lo sepas, eximida mi alma, me sumerjo en tus aguas transparentes hasta que los brazos de la tierra me lleven consigo para siempre.

Dragă Aurora, 

Acum când zilele îmi sunt epuizate, stând tăcute în abisul din vid.
Acum când trupu-mi așteaptă să se împrăștie cu praful brun al pământului, apare imaginea ta reflectată în plapumele albe ce-mi acoperă spectrul.
Acum, când sunt gata să plec spre norii înzăpeziți ai nimicului, mă eliberez de tine.
Acum, când cuvintele mele nu mai atimg pielea pe care nu au mângâiat-o niciodată, părul pe care nu l-au împletit vreodată în șuvițe, buzele cele nicicând sărutate, mă mărturisesc ție.
(Acum, din pielea mea palidă, din părul meu cenușiu, dintre buzele mele secatuite, și strig în cea mai deplină tăcere desprinsă de pe mască pe care mereu am purtat-o).
Acum, cu mâinile marcate de tăieturi goale pe dinăuntru, îmi descopăr pentru tine fața morbidă de la dinții minciunii.
Acum recunosc frica ce am tras-o pentru faptul de a privi în ochii tăi de mare străvezie și îndrăgostită.
Acum, chiar dacă nu vei ști niciodată, suflete eliberat, mă scufund în apele tale transparente până ce brațele pământului nu mă vor lua cu ele pentru totdeauna.

2 comentarii :

  1. Agradezco infinitamente esta traducción que tan generosamente has hecho.
    Este poema-epístola, y aunque como autora parezca "inmodesto" decirlo, me gusta especialmente.

    Un abrazo cargado de afecto.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ...y a mi me emociono este poema-epístola, Mercedes. Felicidades.

      Ștergere