miercuri, 8 ianuarie 2014

POEZII DE AZI, versuri din copilărie de Anastasia LANGA





















MITICUŢA

Ce să fac, eu ce să fac
dacă n-am nume pe plac:
cei din juru-mi mă numesc -
„Năsticuţa, miticuţa”.

AMICA MEA

- Steauă, steauă, draga mea,
Ce mai faci în ţara ta?
- Stau în cer,
la Dumnezeu.

CĂRTICICĂ DULCE

Cărticică dulce,
învaţă-mă ceva,
fiindcă-s eu, colega ta,
şi-o să fiu aşa
toată viaţa mea.

Cărticică dulce,
vreau să-ţi spun cuvântul
pe care tu mi l-ai spus cândva.
Cuvântul a venit din stea.
Mulţumesc, iubirea mea!

PĂPUŞICA MEA

Am o păpuşică şi e tare frumuşică.
Eu mă joc cu ea și îmi zâmbeşte
așa cum vrea.

OGLINJOARA

Eu mă uit în oglinjoară
şi mă văd pe mine iarăşi,
iar mămica, dintr-o parte,
zice: „Puişor, fă carte...”.

O ÎNTREBARE

- Albinuţă, albinuţă,
de ce îmi înțepi mânuţă?
- Pentru că tu m-ai călcat
pe piciorul meu cel drag.
N-o să pot zbura spre soare
să adun miere din floare.

ZECE BALONAŞE

Zece balonaşe colorate,
cu fundiţe prinse toate.
Eu mă joc cu ele-ncet,
cineva le fură-n cer.

ARICIUL

Tot jucându-mă-n grădină
m-am împuns un pic la mână.
Am uitat că pe aici
umbla-n tufe un arici

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu