sâmbătă, 17 octombrie 2015

SOY AIRE/SUNT AER de SAGRARIO HERNÁNDES (SAGO SAY)






SOY AIRE

Aunque me veáis moverme
Y hablar como si fuera una persona.
El aire puede tomar la forma que quiera
Y en un día de vendaval
Tomé este cuerpo de ánfora romana
Después fuí hoja de sauce
Y piedra de puente viejo.
Al final amaine y tomé
este cuerpo impermanente.
Mis padres nunca supieron que yo
Era aire. Mis hermanos mis maestros
Mis amantes. Ninguno supo nunca
Que soy aire. Aire que jamás cesa
Aire que se escapa por cualquier rendija
Que sopla lo mismo el rostro frío
De un muerto que le silba una melodía
Al niño que tiene pesadillas en la noche.
Soy aire que aviva el fuego
O lo apaga. Aire que infla el pellejo
De una gaita. Aire que entra
Por el hueco de la chimenea
Mientras pone cara de escuchar
Con atención a sus mayores.
Nací aire como pude nacer tierra
O cualquier otro elemento
Pero elegí nacer aire
Y poder abrazarlo todo sin quedarme
En nada.
Sé que a veces molesta mi
Constante movimiento
Que es insoportable para "ellos"
No saber nunca de dónde vengo
Ni adónde voy. Desalentador
No poder abrazar mi cintura
No poder atrapar mi boca en un beso
No saber cuándo voy a destrozar tus
Sueños en este torbellino de inquietudes.
Solamente una vez alguien
Se amarró fuertemente a un árbol
Para soportarme huracán
Y conseguir besarme los ojos
Un instante mientras yo
Arrasaba sin piedad
Su infancia de trigal abandonado.


SUNT AER

Deși mă vezi că mă mișc
Și vorbesc ca și când aș fi o persoană.
Aerul poate lua forma pe care o vrea
Și într-o zi furtunoasă
Am luat forma unei amfore romane.
Mai apoi am fost frunză de salcie
Și piatră de pod vechi.
Într-un târziu m-am liniștit
Și am luat forma acestui corp efemer.
Părinții mei nu au știut niciodată că eu
Am fost aer. Frații mei, maieștrii mei,
Amanții mei. Nimeni nu a știut niciodată.
Că sunt aer. Aer care nu se sfârșește,
Aer ce nu iese prin orice fisură,
Ce suflă în acelaș moment fața rece
A unui difunct și fluieră o melodie
Copilului care noaptea are coșmaruri.
Sunt aer care ține focul aprins
Sau îl stinge. Aer care umflă burduful
Unui cimpoi. Aer care intră
Prin hornul unui șemineu
Iar între timp se preface că ascultă
Cu multă atenție pe cei mai în vârstă.
M-am născut aer cum aș putut fi pământ
Sau oricare alt element,
Dar am ales să fiu aer
Și să pot îmbrățișa totul fără să rămân
În neunde.
Știu că uneori deranjează
Mișcarea mea permanentă,
Că pentru "ei" e insuportabil
Să nu știe niciodată de unde vin
Și unde mă duc. E frustrant
Să nu te poți cuprinde de talie
Să nu poți acoperi gura într-un sărut,
Să nu știi când o să poți ruina
Visele tale în acest vârtej de neliniști.
Doar o singură dată cineva
S-a agățat de un copac
Pentru a-mi ține piept furtunii
Și ca să-mi poată săruta o clipă
Ochii timp în care eu
Să-i cutreier fără pic de milă
Copilăria ca pe o pajiște părăsită.




Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu