luni, 23 mai 2016

ODATĂ, CÂNDVA…/ HACE TIEMPO... *

























ODATĂ, CÂNDVA…

Odată, cândva a fost oarecum altfel,
ori globul acesta pământesc
nu aluneca rapid pe niște rotile,
ci atârna în vid, cu luna împreună,
ținut pe o sfoară subțire și lungă
de un copil plăpând, dar zglobiu,
care-l purta mult timp cu privirea ,
cu mare atenție, printr-o grădină.

Orice gând, ideal, visul abia văzut
se realiza în zori, se întampla aevea
tot ce-ți doreai: în drum se prefăcea
simpla cărare (sic - nimicul era variabil),
pustiul întreg se acoperea de ape
care păreau că nu aveau maluri,
iar versul necizelat căpăta dintr-odată
calitatea supremă de poem veritabil.

Pe atunci, îndrăgostiții de poezie
sărutau gura închisă a poemului
ca tinerii timizi la un rendez-vous,
după care încet se luau de mână
si mergeau tăcuți, păstrând distanța,
până când ajungeau la o altă poartă
unde iarăși își atingeau buzele strânse,
abia lipindu-le, ca de o icoană.


HACE TIEMPO…

Hace tiempo todo era diferente,
o la tierra, el globo este terrestre
no deslizaba tan rápido sobre los patines,
sino colgaba con la luna al lado
en el vacío, sostenido por un cordel
por un niño frágil, pero muy majo,
y llevado con la vista puesta encima,
con mucho cuidado, por un jardín.

Cada pensamiento, tu sueño
se hacia realidad por la mañana,
todo lo que querias de verdad
se cumplia (sic - la nada era variable),
el desierto entero se cubria de agua
que parecía que no tenía orilla
y el torpe verso escrito por ti de repente
se transformaría en un gran poema.

Por entonces los amantes de la poesía
besaban la boca cerrada del poema
como dos jóvenes tímidos en un rendez-vous
después de darse las manos, y así
caminaban respetando una cierta distancia,
hasta llegar cerca de otra puerta
donde de nuevo se tocaban los labios
apretándolos, como a un icono.


*trad. al español por el autor

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu