sâmbătă, 17 februarie 2018

Poem de Mauricio Alfredo Escribano (trad. în română*)

***
óyeme
yo soy el hombre que hace su trabajo
mi negocio son los avestruces
los largos pasillos
soy ese hombre que ves pescando
en los espejos
y puedo pasarme el día entero
escuchando a Tom Waits en esta cárcel
escúchame nena
aún dentro de este hombre
hay un corazón bailando el vals
pero no me digas nada
quédate lejos de mí
a veces es mejor
dejar los instrumentos del amor
en el desierto
el viento hará que suenen solos.


***
ascultă-mă
sunt omul care își face lucrul
afacerea mea sunt struții
coridoarele lungi
sunt acest om pe care îl vezi pescuind
în oglinzi
și pot să-mi petrec ziua întreagă
ascultând Tom Waits în astă pușcărie
ascultă-mă dragă
în omul acesta se află o inimă
ce încă mai bate în ritmul valsului
dar să nu îmi vorbești
rămâi așa departe de mine
uneori e mai bine
să lași instrumentele dragostei
părăsite în pustiu
vântul le va face să sune singure.

*trad din spaniolă de Andrei Langa

vineri, 16 februarie 2018

ONTOLOGIE*


ONTOLOGIE

Mersul pe jos,
exercițiu zilnic ce se pretează 
traiectoriei drumului
-închipuit sau real-
condiție existențială
proprie omului
în încercarea-i de a depăși
roata timpului.

*A.L.

duminică, 11 februarie 2018

LUNA LUI FAUR*, poema de Leonard Tuchilatu

LUNA LUI FAUR

Un cor, Rege al miezului nopții,
răsună strident, neliniștit.
un cor fără lauri și formă,
un cor al mâțelor singure,
mai multe voci soprano,
câțiva tenori
împrăștiau neliniștea nopții.
În mințile noastre
un cor atât de frumos
ne însoțea spre ușile sparte ale vieții.

(Sol. Fata morgana, 1996)

EL MES DE FEBRERO

Un coro, el Rey de la medianoche,
resuena fuerte, sin parar,
un coro sin gloria ni forma,
un coro de los gatos solitarios,
muchas voces soprano,
unos cuantos tenores
dispersan la inquietud de la noche.
En nuestras mentes
un coro tan bello
nos acompañaba hacia las puertas rotas de la vida.

*trad. al español por A. Langa

duminică, 4 februarie 2018

POEMUL TĂCERII*




POEMUL TĂCERII

Tacerea e sus, aproape de cer,
cel ce acoperă privirile noastre,
cel ce frige vederile, sparge timpanele,
ne înfioară ființa cu fulger din nori.

Nu stă la picioare, unde mișună totul
cu efervescență, de neînchipuit,
și nici în lucrurile ce nu se mai mișcă,
și nici în răcoarea, cea a dimineții...

Tăcere-i ceva ce trece pe alături,
apucă pe drumurile întortocheate
-cărări suprapuse peste rădăcini-,
ocolind vocile de pe costișă.

Ea își duce tiptil tot golul din piept,
căutând să ajungă pe vârfuri de munte,
acolo să-l umple cu aerul rece,
departe de lumea impacientată.


EL POEMA DEL SILENCI

El silenci és allà dalt, a prop del cel,
el que cobreix les nostres mirades,
el que crema les visions, trenca els timpans,
ens estremeix l’ésser amb llamp de núvol.

No és als peus, on tot formigueja
amb efervescència, inimaginable,
ni en les coses que ja no es mouen,
ni en la frescor del matí...
El silenci és quelcom que passa al costat,
avança pels camins entortolligats
-viaranys superposats als arrels-,
evitant les veus de l’abisme.
Ell se’n du d’amagatotis tot el buit del pit,
buscant arribar als cims de muntanya,
per omplir-lo allà amb l’aire fred,
lluny del món desinquietat.

*
Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ



sâmbătă, 27 ianuarie 2018

ARS POETICA (I)*


ARS POETICA (I)

În materia ocultă, de poezie,
e mereu loc pentru mai mult,
fiindcă versul e o ființă vie,
care a trăit cândva, demult.

Iată de ce din nou va transpare
un chip ciudat, cineva dispărut,
or nimeni și nicicând nu moare,
atâta doar că rămâne... mut.

Așa are loc o resuscitare
a spiritelor noastre din alte ere,
cele scufundate în uitare:
"Dă-le lor, Doamne, puțină putere!"

*poem de autor

duminică, 21 ianuarie 2018

Poema de César Curiel (trad. al rumano*)


***
Fiecare dimineață e o provocare,
un aforism ca o presimțire rea,
o dorință de a nu reveni și a pierde
toate visurile pe care țărâna
le va acoperi.
Fiindcă fiecare zi
e o formă de a înfrunta tristețea
cu infinite măști de bucurie
și o resemnare continuă
până când voi deveni 
cenușă,
fervoare a amintirilor.

*trad. al rumano por Andrei Langa

***
Cada mañana es un reto,
un aforismo lleno de dudas,
una tentación a no volver y perder
todo sueño para que la tierra
lo sepulte.
Porque cada día
es enfrentar a la tristeza
con máscaras de alegría
y una resignación constante
hasta que decida volverme
ceniza,
fervor de los recuerdos.






VISE/ SUEÑOS*

VISE

Ceea din ce trebuie să facem un obicei
e să urcăm tolba viselor nocturne
în spatele unui melc obișnuit,
ca să nu ne ducem prea departe
după poftele noastre.

SUEÑOS

Lo que tenemos que hacer siempre
es subir la mochila con los sueños
en la espalda de un simple caracol,
para que no se vayan muy lejos
nuestras incesantes ansias.

SOMNIS

Allò del que hem de fer un costum
és apujar l’alforja dels somnis de nit
darrere d’un caragol ordinari,
per no anar massa lluny
darrere dels nostres afanys.

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

duminică, 14 ianuarie 2018

LA TERRA SANTA/ PĂMÂNTUL SFÂNT*, poema de Alda Merini

 Imagen relacionada

LA TERRA SANTA

La luna se abre en los jardines del manicomio,
suspira algún enfermo,
con las manos en los bolsillos vacíos.
La luna exige tormento
y exige sangre a los reclusos:
he visto a un enfermo
morir desangrado
bajo la luna ardiente.

PĂMÂNTUL SFÂNT

Luna apare în grădinile balamucului,
oftează un suferind,
cu mâinile vârâte adânc în buzunarele goale.
Luna cere chin
și mult sânge celor condamnați:
am văzut un bolnav
murind într-o băltoacă de sânge
sub luna luminoasă.

*trad. al rumano por A.Langa

NOI ȘI BLAJINII*/ ЗЕМЛЯКУ*/ NOSOTROS Y LOS QUE SE HAN IDO*, poezie de IGOR GUZUN

Fotografia postată de Guzun Igor.

NOI ȘI BLAJINII

De aici toţi fug, nimeni nu pleacă la pas.
Oriunde în lume în română îţi spui spovedania.
Acasă veselă a rămas
Doar inscripţia „Veselă din Germania”.

Şi parcă ai vrea s-o înjuri şi s-o uiţi,
Dar asta n-ajută deloc, din păcate.
Iar tot ce poţi face, munceşti şi-i ajuţi
Pe cei din pomelnic de la sănătate.

Şi atunci când trimiţi, chiar dacă sunt mici,
Dovezi de iubire – pannetone şi sume,
Suntem împreună şi rămânem aici
Plecaţii în ceruri, plecaţii în lume.

* poezie de Igor Guzun

ЗЕМЛЯКУ

Отсюда все сбегают без оглядки,
Тут весело лишь клоунам с афиш.
Но где б ты ни обрёл приют свой шаткий,
Ты с Богом по-румынски говоришь.

Ты бросишь всё, едва тебя поманит
Жар-птица счастья пёрышком цветным.
И всё же не забудь достать помянник
И написать родным, ещё живым.

Ты будешь слать им деньги и гостинцы,
Но и без этих взносов за любовь
Тут помнят всех — по именам и лицам —
И кто в раю, и кто в краю любом.

*Перевёл с румынского Ed Pobuzhansky

NOSOTROS Y LOS QUE SE HAN IDO

Casi nadie queda aquí, se van como las olas.
Un teatro de muñecas, es hora de cerrar. 
Pero no importa con quién estás a solas, 
Porque en tu rumano vas a rezar.

Te vas y te llevas lo que sabes de memoria,
Aunque tus paisanos te van a olvidar,
Aun así, sé bueno, incluye en tu historia
A los que hasta ahora no paras de amar.

Y cuando mandas pan y algo de dinero
-Lo que significa mucho para los de allá-
Tienes que saber que eres uno, el primero
Entre los que viven o ya no viven, ya.

*trad. în spaniolă de A. Langa