sâmbătă, 23 februarie 2013

ÉS MELODIA D’AIGUA de Pere Bessó (trad. al rumano)



ÉS MELODIA D’AIGUA
No revelar als estranys
quin dolor suportem
Píndar

 

Geometria
del foscam al biaix:
plega el genoll!
 
(de Cambra interior, 2013)

ES MELODÍA DE AGUA 

No revelar a los extraños
qué dolor soportamos
Píndaro

Geometría
de oscurecer al bies:
pliega la rodilla!


E MELODIE DE APĂ
Să nu spunem străinilor
se durere suportăm
Pindar


Geometria
apusului pe pantă:
îndoaie genunchii!

joi, 21 februarie 2013

Y ASÍ LLORAMOS de SAGRARIO HERNÁNDEZ (trad. al rumano)

 
ȘI AȘA PLÂNGEM
în urâtul zilelor.
Și așa conformăm timpul
și îl facem complicele

nenoroacelor noastre.

Și așa
până soarele se stinge
iar orizontul tace.

Însă există un cântec
și o pasăre ce dă din aripi
aici
unde aproape că nu privim.

Y ASÍ LLORAMOS
en el hastío de los días.
Y así conformamos el tiempo
y lo hacemos cómplice
de nuestros infortunios.

Y así
hasta que el sol se extingue
y el horizonte calla.

Pero hay una canción
y un colibrí que aletea
allí
donde casi nunca miramos.


marți, 19 februarie 2013

Poemas de Francisco Basallote (trad. al rumano)

 Fotografie: frente a la lluvia
y al resplandor del rayo,
el árbol solo
***
frente a la lluvia
y al resplandor del rayo,
el árbol solo


***
în fața ploii
și a sclipirii fulgerului,
copacul singur 


***
desde la rama
salta el gorrión rápido,
el olmo vibra 


***
de pe creangă
zboară rapid vrăbiuța,
ulmul vibrează

luni, 18 februarie 2013

POTECĂ/SENDERO/SENDERA


POTECĂ
 

Nu poți să vezi ceea ce nu are văz,
nu poți să auzi ceea ce nu aude,
drumurile duc acolo unde dorești,
există o supunere oarbă a lor.

E altceva cazul cărărilor noastre,

poate pentru că ele sunt mai scurte,
făcute să treacă și prin rădăcini,
să ajungă cumva la vreun luminiș.

Aici are văz tot ceea ce vezi,
auz are tot ceea ce vei auzi,
frunza nu-i ridicată de vânt,

stă pe jos și îți face pasul ușor.

Urci ori cobori pe urmele mici
ale razelor soarelui seducător,
te-afunzi până la glezne în frunziș
și nu știi unde te va duce poteca.



SENDERO

No puedes ver lo que no tiene ojos,
no puedes oír lo que no tiene oído,
los caminos van donde tú quieres,
hay una obediencia por parte de ellos.

Otra cosa son nuestros senderos,
quizás ser porque ellos son más cortos,
hechos para pasar por las raíces,
para llegar de algún modo hacia la luz.

Aquí tiene ojos todo lo que
ves,

oído tiene todo lo que vas a oír,
la hoja no está levantada por el viento,
se queda abajo para hacerte el paso ligero.

Subes o bajas por los rastros pequeños
de los rayos del sol seductor,
te hundes hasta los tobillos en la
hojarasca
y no sabes dónde te llevará el sendero.



SENDERA

No pots veure el que no té vista,
no pots oir el que no té oïda,
els camins duen allà on desitges,
hi ha una obediència cega d’aquests.

Una mica distint
en el cas de les senderes,
potser perquè són més curtes,
fetes a passar per les arrels,
per a arribar d’alguna manera a algun clar.

Ací té v
ista tot el que veus,
oïda té tot el que oiràs,
la fulla no és alçada pel vent,
resta avall i
et fa el pas lleuger.

Puges o baixes per les traces menudes
dels raigs del sol seductor,
t’afones fins als turmells en la fullaraca
i no saps la sendera
on et durà.

(trad. al catalán por Pere Bessó)



duminică, 17 februarie 2013

CERC/CÍRCULO/CERCLE




CERC

O rugăciune,
formă a unui punct
în centrul cerului.

CÍRCULO

Una oración,
la forma de un punto
en el cielo.

CERCLE

Una plegària,
la forma d’un sol punt
al mig del cel.
(trad. al catalán por Pere Bessó)
 

Poema de Ana Muela Sopeña (con dedicación a Leticia Garriga)

LUMINĂ DIN ZĂPADĂ
Leticiei Garriga, multe felicitări

Din zăpadă
o lumină metamorfozată se reflectă
în arborii reci ai peisajului.


Iar în depărtare
norii te acompaniază cu ecourile lor
de frumusețe târzie.

Fumul unei case
îți amintește de orele iernii
ce leagănă anii și numele
încrustate în arhivele memoriei tale.

LUZ DESDE LA NIEVE 

A Leticia Garriga, muchas felicidades

Desde la nieve
una luz transformada se refleja
en los árboles fríos del paisaje.

Y en la distancia
las nubes te acompañan con sus ecos
de belleza tardía.

El humo de una casa
te recuerda las horas del invierno
que columpia los tiempos y los nombres
grabados en tu archivo de memoria.



sâmbătă, 16 februarie 2013

CÂNTEC DE LEAGĂN PENTRU ADULȚI DE PERE BESSÓ

PERE BESSÓ Y ÁNGELA MORENO
A las puertas de El Cafetal en la calle peatonal de Miguel Hernández (Mislata), Pere Bessó con su exalumna y joven poeta Ángela Moreno (1993).

CANÇÓ DE BRESSOL PER ADULTS

Aquesta cambra
s’agita entre el refús
i l’esperança.

Si dic desig
els ulls foscos s’envolen
als teus cimals.

Però el silenci
poregós corca els dits
de la carícia.

Aquesta cambra
endola el cor confús,
aquesta cambra
 
(de Cambra interior, 2013)

CANCIÓN DE CUNA PARA ADULTOS

Este habitáculo
se agita entre el rechazo
y la esperanza.

Si pronuncio el deseo
obscuros ojos vuelan
hasta tus cumbres.

Pero el silencio
miedoso carcome los dedos
de la caricia.

Este habitáculo
enluta el corazón confuso,
este habitáculo.


CÂNTEC DE LEAGĂN PENTRU ADULȚI

Acest habitaclu
balansează între refuz
și speranță.

Dacă spun visul,
ochi obscuri zboară
până-n piscurile tale.

Însă tăcerea
fricoasă roade degetele
de la mângâiere.

Acest habitaclu
îndoliază inima confuzionată,
acest habitaclu.

Poem de Coca Popescu tradus în spaniolă

Coca Popescu

POEM DIN VOLUMUL ”IUBIND IUBIREA”

***
O femeie cu har, cine m-ar crede?
Mă urmărește dragostea de viață,
dar sentimentul curat
se transformă, uneori,
în imagini absente.

POEMA DEL LIBRO ”AMANDO EL AMOR”

***
¿Una mujer con genio, quién me va a creer?
Me persigue el amor por la vida,
pero el sentimento sincero
se transforma, de vez en cuando,
en imágenes ausentes.

joi, 14 februarie 2013

miercuri, 13 februarie 2013

AFORISME DE GRIGORE VIERU/AFORISMES DE GRIGORE VIERU (trad. al catalán por Pere Bessó)

  
I
Doina este forma sublimă a suferinţei omeneşti.
La lamentació és la forma sublime del sofriment humà.
  
II
Adevăratele tristeţi sunt trei: de maică, de cel drag şi de muzică; restul sunt păreri de rău.
Les vertaderes tristeses són tres: de la mare, de l’estima i de la música; la resta són només malcontentaments.
 
III
Dacă eşti mândru, atunci vei suferi, iar dacă nu eşti - atunci nu preţuieşti nimic.
Si ets orgullós, aleshores sofriràs, però si no ho ets – llavors no valoraràs res.
 
IV
Omul dacă ar trăi nu 70, ci 700 de ani, s-ar urca lui Dumnezeu în cap...
Si l’home visquera no 70 anys, sinó 700 anys, s’erigiria en déu al seu cap...
 
V
Nu există un viitor care ar avea răbdare să-i aştepte pe oameni.
No hi ha un avenir que tinga la paciència d’esperar les persones.
 
VI
Fiecare zi are parfumul şi miasmele ei, plus mirosul sudorii care justifică prezenţa omului în mijlocul clipei ce ni s-a dat.
Cada dia té el seu perfum i les seues miasmes, a més de l’olor de la suor que justifica la presència de l’home enmig de l’instant que se’ns ha donat.
 
VII
Acolo este cea mai cumplită sărăcie unde cartea moare în braţele pâinii.
La més complida pobresa és allí on el llibre mor en els braços del pa.
 
VIII
Robul de azi - un câine care păzeşte alt câine de alţi câini cu mulţi câini şi ei.

L'esclau de hui - un gos que peix un altre gos d’uns altres gossos amb molts gossos seus.

IX
Nici religia nu a putut acoperi vreodată răutatea omului - întotdeauna i-au rămas afară ghearele.
Cap religió no ha pogut mai ocultar la maldat humana - sempre ha romàs fora de les urpes.
 
X
Un om dedat singurătăţii nu este nici mai bun, nici mai rău ca ceilalţi, este pur şi simplu un om singur.
Un home afeccionat a la soledat no és ni millor, ni pitjor que els altres, és purament i simple un home sol.
 
XI
Răbdarea nu este scrisă pe nici un steag.
La paciència no es troba escrita en cap bandera.
 
XII
E bine să înveţe un popor de la altul, nu este însă bine să înveţe un popor pe altul.
Està bé que una persona aprenga d’una altra, però no està bé que una persona aprenga a despit d’una altra.
 
XIII
Răbdarea este credinţa în forţele proprii.
La paciència és la convicció en la força d’un mateix.
 
XIV
Sunt două lucruri pe care un bărbat nu are dreptul să le piardă nici în cel mai urât vis: ţara şi demnitatea.
Hi ha dues coses que un home no té dret a perdre ni en el més odiós somni: el país i la dignitat.
 
XV
Este nedrept să învăţăm copilul cum să moară pentru Patrie, înainte de a-l învăţa cum să trăiască pentru ea.
És injust que els infants aprenguen com es mor per la Pàtria abans d’aprenre com es viu per ella.
 
XVI
Patria este neliniştea fericită a inimii mele.
La pàtria és ansietat feliç al meu cor.
 
XVII
Talentul numai a spus că mă ajută, iar munca m-a ajutat.
El talent només m’ha dit que m’ajudaria, però el treball m’ha ajudat.
 
XVIII
Dintre toate religiile cea mai frumoasă este mama.
De totes les religions la més bella és la mare.
 
XIX
Sunt om, pot iubi, deci pot totul.
Sóc home, puc estimar, doncs ho puc tot.
 
XX
Gloria fără Patrie este ca frumuseţea femeii: niciodată nu ştii ziua în care se va stinge.
La glòria sense Pàtria és com la bellesa de la dona: mai no saps quin dia s’apagarà.

*Queridos Andre y Ana:
Os envío unos pocos aforismos del poeta moldavo Grigore Vieru. Espero que alguno os haga pensar. para eso son las máximas, los pensamientos, los aforismos...
Cada día estoy más embelesado con la belleza de la lengua rumana y, tal vez, haya de apuntarme a un curso universitario en Bucaresti o Chisinau. Un trimestre o así, de paso me vendría bien cierta distancia de la malhadada patria y todos sus secuaces.
Os envío una primera serie de veinte aforismos, pero he traducido más de medio centenar. Los pongo en remojo para mejor ocasión, que tampoco quiero abusar.

El poeta moldavo Grigore Vieru falleció de un paro cardíaco a los 73 años, en un hospital de Chisinau, capital de Moldavia, 48 horas después de haber sufrido un grave accidente de tráfico. Nacido el 4 de febrero de 1935, en el pueblo Pererata, en el condado de Hotin, cuando este territorio formaba parte de Rumanía, Grigore Vieru fue el poeta más importante de la República moldava y quien más contribuyó al acercamiento de los dos países, que comparten el idioma rumano.

Un equipo de médicos rumanos se desplazó a Chisinau para atenderle, mientras que el Ministerio rumano de Defensa puso a su disposición un avión que hoy debería haberlo trasladado a Bucarest.

"Es el poeta más prominente de Moldavia y gran promotor del idioma rumano. Es una gran pérdida para la cultura rumana de esta y la otra parte del Prut (río fronterizo al norte rumano) y un gran patriota", declaró Ioan Haiduc, presidente de la Academia Rumana.

"Poeta esencial para el espacio moldavo y rumano, Grigore Vieru era un símbolo de la lucha nacional de los rumanos de la República de Moldavia", declaró el escritor rumano y académico Eugen Simion.

Tras su debut en 1957, se impuso en 1965 con el tomo "Versos para los lectores de todas las edades", mientras que "Numele tau" (Tu nombre), publicado en 1968, lo consagró como el más original poeta del país. Entre sus más conocidos libros de poemas se cuentan "Mama" (1975), "Un verde ne vede" (Un verde nos ve), que le valió el Premio de Estado de Moldavia, "Steaua de vineri" (Estrella de viernes), la selección lírica bajo el título "Opere alese" (Obras escogidas) y "Radacina de foc" (La raíz de fuego).
Su última obra es el libro ontológico "Cartea Vietii Mele" (Libro de mi vida) de 550 páginas. Fue elegido miembro honorífico de la Academia Rumana en 1990 y propuesto para Premio Nobel de la Paz en 1992.  (Pere Bessó)

Poema de LETICIA GARRIGA (a LEONIDA LARI, en su memoria)


CLEPSIDRA DE AGUA
Para Leonida Lari, con mi respeto por su poderosa fuerza
en busca de la justicia y la igualdad entre hermanos... hasta su último aliento.


Amanecí con la incertidumbre
prendida en la mirada
mientras el aroma
de rosas enlutadas
penetra mi nariz
En la clepsidra
cae la última gota 
Ay La hermandad rota y doliente
Su dolor lacera el corazón de Leonida  
y canta un himno
Un manifiesto
Un estruendo
la apaga
Hoy en su ausencia
su búsqueda 
aún permea horizontes
y nos arrastra
Aunque su voz y su cuerpo
son menos presentes
que la mariposa en su lápida
Hemos heredado su  fuerza en palabras valerosas e imperecederas.

(Leticia Garriga. 12/02/2013)


CLEPSIDRĂ DE APĂ

Pentru Leonida Lari, cu respect față de forța sa depusă în numele dreptății și a egalității între frați... până la ultima răsuflare.

Se luminase de zi cu incertitudinea
prinsă în privire
iar aroma
trandafirilor îndoliați
îmi pătrunseră înlăuntru
 
Cade ultima picătură 
în clepsidră
Ah Frăție ruptă de durere
Durerea ei rânește inima Leonidei
și cântă un imn
Un manifest
Un sunet intens
îl acoperă
Azi în lipsa-i
căutarile ei
străbat orizonturile
și ne duc după ele
Deși vocea și corpul
îi sunt mai puțin prezente
decât fluturele pe piatra sa funerară
Am moștenit forța cuvântului ei curajos și nemuritor.

marți, 12 februarie 2013

NORI AURII/NUBES DORADAS/NÚVOLS DAURATS


NORI AURII

Bucle de nori aurii,
părul tău blond

strălucește pe cer.

NUBES DORADAS

Bucles de nubes doradas,
tu pelo brilla
en el cielo
.

NÚVOLS DAURATS

El teu pèl ros,
 

rull de núvols daurats,
brilla en el cel.

(trad. al catalán por Pere Bessó)


Poema de ENRIQUE LIHN (trad. al rumano)



 ENRIQUE LIHN 1929-1988



SI SE HA DE ESCRIBIR CORRECTAMENTE POESÍA

Si se ha de escribir correctamente poesía
no basta con sentirse desfallecer en el jardín
bajo el peso concertado del alma o lo que fuere
y del célebre crepúsculo o lo que fuere.
El corazón es pobre de vocabulario.
Su laberinto: un juego para atrasados mentales
en que da risa verlo moverse como un buey
un lector integral de novelas por entrega.
Desde el momento en que coge el violín
ni siquiera el Vals triste de Sibelius
permanece en la sala que se llena de tango.

Salvo las honrosas excepciones las poetisas uruguayas
todavía confunden la poesía con el baile
en una mórbida quinta de recreo,
o la confunden con el sexo o la confunden con la muerte.

Si se ha de escribir correctamente poesía
en cualquier caso hay que tomarlo con calma.
Lo primero de todo: sentarse y madurar.
El odio prematuro a la literatura
puede ser de utilidad para no pasar en el ejército
por maricón, pero el mismo Rimbaud
que probó que la odiaba fue un ratón de biblioteca,
y esa náusea gloriosa le vino de roerla.

Se juega al ajedrez
con las palabras hasta para aullar.
Equilibrio inestable de la tinta y la sangre
que debes mantener de un verso a otro
so pena de romperte los papeles del alma.
Muerte, locura y sueño son otras tantas piezas
de marfil y de cuerno o lo que fuere;
lo importante es moverlas en el jardín a cuadros
de manera que el peón que baila con la reina
no le perdone el menor paso en falso.

Quienes insisten en llamar a las cosas por sus nombres
como si fueran claras y sencillas
las llenan simplemente de nuevos ornamentos.
No las expresan, giran en torno al diccionario,
inutilizan más y más el lenguaje,
las llaman por sus nombres y ellas responden por sus
nombres
pero se nos desnudan en los parajes oscuros.
Discursos, oraciones, juegos de sobremesa,
todas estas cositas por las que vamos tirando.

Si se ha de escribir correctamente poesía
no estaría de más bajar un poco el tono
sin adoptar por ello un silencio monolítico
ni decidirse por la murmuración.
Es un pez o algo así lo que esperamos pescar,
algo de vida, rápido, que se confunde con la sombra
y no la sombra misma ni el Leviatán entero.
Es algo que merezca recordarse
por alguna razón parecida a la nada
pero que no es la nada ni el Leviatán entero,
ni exactamente un zapato ni una dentadura postiza.

DACĂ E SĂ SCRIEM CORECT POEZIA

Dacă e să scriem corect poezia,
nu-i suficient să ne simțim istoviți în grădină
de povara servită de suflet sau de altcineva
și de către celebrul crepuscul sau de altcineva.
Inima e săracă la cuvinte.
Labirintul ei: un joc pentru cei bolnavi mintal
ce stârnește râsul vezi în el cum se mișcă ca un netot
un lector total de nuvele primite prin poștă.
Din momentul când se ia o vioară în mâini,
nici măcar Valsul trist a lui Sibelius
nu mai rămâne în sala ce se umple de muzica tangoului.

Doar cu puține excepții fericite, poetesele uruguaiene
confundă și acum poezia cu un dans
într-o casă morbidă de recreație,
sau o confundă cu sexul sau o confundă cu moartea.

Dacă e să scriem corect poezia,
să o tratăm cu calm
pentru orice eventualitate.
Mai întâi de toate: să ne așezăm și să ne maturizăm.
Ura prematură față de literatură
poate fi utilă pentru ca să nu fii considerat în armată
drept azuriu, însuși Rimbaud
care a simțit ura pe propria piele a fost un șoarec de bibliotecă,
și această greață glorioasă îi veni pe rupte.

Se joacă în șah 

cu cuvintele până când începi să urli.
Echilibrul instabil între cerneală și sânge
pe care trebuie să-l menții de la un vers la altul
cu regretul de a-ți rupe filele sufletului.
Moartea, nebunia și visul sunt alte atâtea piese
de marfil sau din corn sau din ce o fi făcute;
important e să le miști în grădină în așa fel
ca pionul ce danseze cu regina pe patrate
și să nu ierte nici un pas făcut fals.

Cine insistă să zică lucrurilor pe nume,
ca și când ar fi clare și ușor de spus,
le umple pur și simplu cu noi ornamente.
Nu le exprimă, se rotesc în jurul dicționarului,
fac așa ca să nu fie utilizat limbajul,
le chiamă pe nume și ele răspund

la numele lor,
însă nu se dezbracă în locuri obscure.
Discursuri, orațiuni, jocuri de după festin,
toate aceste lucrușoare de care ne legăm.

Dacă e să scriem corect poezia,
nu ar fi de prisos să dăm tonul mai jos,
fără să păstrăm pentru asta o tăcere de piatră,
dar nici să ne decidem să murmurăm.
E un pește sau ceva asemănător ceea ce vrem să pescuim,
ceva ce ține de viață, rapid, ce se confundă cu umbra,
însă nu umbra însăși și nici un întreg Leviatan.
E ceva de care merită să-ți amintești
dintr-un anumit motiv și care se aseamănă nimicului,
dar nu e chiar nimic și nici Leviatanul întreg,

nici pe aproape nu e un pantof sau o dantură artificială.

luni, 11 februarie 2013

MOMENTO DE INFANCIA de Ignacio Bellido (trad. al rumano)

Ignacio Bellido


MOMENTO DE INFANCIA
 

Las hojas de acacia me recuerdan la niñez: los 
presentimientos, los espacios en distinta longitud de onda. Las 
palabras dirigidas al sol; cuando nuestras manos habían 
desaparecido en la entrega, jugando un círculo de eternidad. 
Manteniendo el rito que llegaba a nuestra piel, a través de la 
sonrisa junto al muñeco loco que era cómplice de nuestra 
aventura.
Eran los días sin clave.
Era nuestra plegaria sobre la curvatura del tiempo,
y también el mensaje de un agua que permanecía
sobre la densidad del recuerdo innombrable.


CLIPĂ DIN COPILĂRIE

Frunzele de salcâm îmi amintesc de copilărie: 
presentimentele, spațiile pe o anumită lungime de undă.
Cuvinte adresate soarelui; când mâinile noastre dispăruseră
în clipa dăruirii, jucând într-un cerc al eternității.
Susținând ritualul ce ne intra în piele, datorită
surâsului păpușii nebune care era complicele
aventurei noastre.
Erau zile lipsite de griji.
Era rugăciunea noastră făcută deasupra arcului timpului,
deasemenea era mesajul unei ape ce stătea 
peste densitatea amintirii de nenumit.

STRIGĂT/GRITO/CRIT

STRIGĂT


Dintre strigăte
există unul care
nu are ecou.

GRITO


Entre los gritos
hay sólo un, el  que
no tiene eco.

CRIT

De tots els crits
a soles n’hi ha un
que no té eco.

(trad. al catalán por Pere Bessó)  

sâmbătă, 9 februarie 2013

NATURE MORTE

 
Paul Cézanne. Nature morte au crane

NATURE MORTE

Să miști ceva
de aici înseamnă 
sfidezi creatorul.

NATURE MORTE

Mover algo 
de aquí significa  
desafiar al creador.

NATURA MORTA

Moure alguna cosa
d’ací significa
desafiar el creador.


(trad. al catalán por Pere Bessó) 
 

CADA DÍA LA MUERTE de André Cruchaga (trad. al rumano)


 Foto de Mia Feigelson's FB Gallery,
imagen cogida del FB de Viky Frías Ruiz 

CADA DÍA LA MUERTE

(Cada día la muerte sobre la almohada: habitual fantasía del viento en el pasmo; cierta en las ramas de las venas, clara como los matices del desvarío. En medio del laberinto, los secos pétalos de la tinta, allí, los barrotes grises de la saliva; en el mendrugo derramado de los sueños, la negación húmeda de un alma gemela, la negación del estertor. Nunca sé hacia dónde voy. Ya no sé el rumbo de los caminos en la bifurcación de las fotografías, ni si existe la música en los ojos, ni si la sonrisa abre puertas. Cada día me entrego a las aguas de los mausoleos.)

Sube a la memoria el prensapapel de los ataúdes.
Todo está escrito, allí, después de todo en la respiración, materia fenecida
en la noche, en la infinitud de trenes del ardimiento perenne.
Cada día es como esa fiesta solemne de los velorios, el teorema que se yergue
sobre la madera,
los ojos descalzos en el reloj insomne
del huerto sombrío que enarbola la esperanza, —siempre cada día la muerte
con sus hierros súbitos de neblina.
Y, ante todo, esta espera, los bolsillos del aliento colgando de las puertas.

Barataria, febrero de 2013


ÎN FIECARE ZI MOARTEA

(În fiecare zi moartea pe perină: fantezie cotidiană a vântului aflat în suspensie; fixată pe ramurile venelor, clară precum nuanțele delirului. În mijlocul labirintului, petalele seci ale cernelii, aici, fragmente gri de salivă; în felia fărâmițată a viselor, negarea umedă a unui suflet geamăn, negarea agoniei. Niciodată nu știu unde merg. Nu mai știu direcția drumurilor din bifurcarea fotografiilor, nici dacă există muzică în priviri, nici dacă surâsul deschide porți. În fiecare zi mă las în voia apelor mausoleelor.)

Îmi vine în memorie hârtia de ziar a sicrielor.
Despre toate s-a scris, aici, în primul rând pe respirație, materie mortuară
în noapte, în nenumăratele trenuri ale arderii trecătoare.
Fiecare zi e ca o sărbătoare solemnă a priveghilor, teorema ce se aplică
peste lemn,
ochii deschiși în orologiul agitat
al grădinii tenebroase pe care o ridică speranța, - în fiecare zi moartea
cu fierăria sa efectivă de ceață.
Și, înainte de toate, această așteptare, pungile respirației agățate pe la porți.

vineri, 8 februarie 2013

EMPAPADO de Pere Bessó (trad. al rumano)

   
AMERAT

Els teus mugrons,
culleretes al toll
del meu desig.

(de Mas del Peller, 2013)

EMPAPADO

Son tus pezones
renacuajos en charco
de mi deseo.


ÎMBIBAT

Sfârcurile tale,
mormoloci în băltoaca

visului meu.

joi, 7 februarie 2013

Haikus de FRANCISCO BASALLOTE MUÑOZ (trad. al rumano)

Fotografie: dobla la esquina
con su florido intenso, 
la buganvilla




***
dobla la esquina
con su florido intenso,
la buganvilla


***
încovoaie colțul
cu floarea ei vie,
de buganvilea 

***
Se va la tarde,
ha descendido el sol
hasta tus huellas


***
Se scurge seara,
soarele a apus
pe urmele tale


Un poema-epístola de Mercedes Ridocci (trad. al rumano)



Querida Aurora,

Ahora que mis días transcurren rendidos, quietos en el abismo del vacío.
Ahora que mi cuerpo solo espera fundirse con el polvo pardo de la tierra, aparece tu imagen reflejada en las sábanas blancas que cubren mi espectro.
Ahora, a punto de partir hacia las nubes níveas de la nada, me redimo ante ti.
Ahora que mis palabras ya no rozarán la piel que nunca acaricié, ni el pelo que nunca enredé, ni los labios que nunca besé, me declaro a ti.
Ahora, desde mi piel pálida, desde mi pelo gris, desde mis labios marchitos, grito en el más absoluto silencio mi cobardía despojada de la máscara.
(Ahora, desde mi piel pálida, desde mi pelo gris, desde mis labios marchitos, grito en el más absoluto silencio mi cobardía, despojada de la máscara con la que siempre viví)
Ahora, con las manos labradas de surcos vanos , te descubro mi rostro mordido por los dientes de la mentira.
Ahora confieso el espanto que sentí al mirarme en tus ojos de mar límpido y enamorado.
Ahora, y aunque nunca lo sepas, eximida mi alma, me sumerjo en tus aguas transparentes hasta que los brazos de la tierra me lleven consigo para siempre.

Dragă Aurora, 

Acum când zilele îmi sunt epuizate, stând tăcute în abisul din vid.
Acum când trupu-mi așteaptă să se împrăștie cu praful brun al pământului, apare imaginea ta reflectată în plapumele albe ce-mi acoperă spectrul.
Acum, când sunt gata să plec spre norii înzăpeziți ai nimicului, mă eliberez de tine.
Acum, când cuvintele mele nu mai atimg pielea pe care nu au mângâiat-o niciodată, părul pe care nu l-au împletit vreodată în șuvițe, buzele cele nicicând sărutate, mă mărturisesc ție.
(Acum, din pielea mea palidă, din părul meu cenușiu, dintre buzele mele secatuite, și strig în cea mai deplină tăcere desprinsă de pe mască pe care mereu am purtat-o).
Acum, cu mâinile marcate de tăieturi goale pe dinăuntru, îmi descopăr pentru tine fața morbidă de la dinții minciunii.
Acum recunosc frica ce am tras-o pentru faptul de a privi în ochii tăi de mare străvezie și îndrăgostită.
Acum, chiar dacă nu vei ști niciodată, suflete eliberat, mă scufund în apele tale transparente până ce brațele pământului nu mă vor lua cu ele pentru totdeauna.